Aceasta i-a oferit un credit de 2.000.000 dolari pentru construcţia noului sediu
Luxosul sediu al Partidului Comuniştilor, care urmează a fi dat la cheie în următoarele luni, a fost construit pe banii Băncii de Economii. Banca, cu capital majoritar de stat, a creditat partidul de guvernământ cu 22.000.000 lei (echivalentul a peste 2 mln. de dolari).
Deşi responsabili de la Banca de Economii şi reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor ţin în taină bănuitoarea tranzacţie de creditare, noi dispunem de date care confirmă actul de finanţare de către bancă a noului sediu din centrul capitalei.
Contractul de creditare, cu nr. de 6466 (0100/07/62273), a fost semnat pe 6 septembrie 2007. Atunci, Partidul Comuniştilor a obţinut de la bancă un credit în mărime de 12 mln. lei. La mai puţin de două luni, pe 31 octombrie, Banca a dublat mărimea creditului, oferind partidului încă 10 mln. lei pentru construcţia aceluiaşi sediu, date ce se conţin în dosarul Registrului Cadastral intrat în posesia noastră. În total, Partidul Comuniştilor a obţinut de la Banca de Economii, condusă de Grigore Gacikevici, consilier municipal din partea Partidului Comuniştilor, 22 mln. lei. Astfel, Partidul Comuniştilor a devenit primul şi, deocamdată, singurul partid din Moldova cu credit bancar.
Vasile Ursu a oferit gratis comuniştilor un teren care costă azi 3 mln. euro
Noul sediu al comuniştilor se construieşte în centrul istoric al capitalei, pe str. Armenească, şi se află în imediata vecinătate a Preturii şi Judecătoriei sectorului Centru. Suprafaţa totală - 24,7 ari -, obţinută gratis de comunişti, costă astăzi peste 3 mln. euro. Terenul a fost scos din proprietatea municipalităţii şi dăruit comuniştilor, în 2006, pe vremea când Vasile Ursu era primar general interimar. Pe 16 martie 2006, consilierii comunişti şi pepecedişti au votat decizia de a da acest pământ în folosinţă gratuită, în afara licitaţiei, Partidului Comuniştilor. Partidul avea nevoie de el pentru a-şi construi sediul. La mai puţin de un an de la acest cadou, comuniştii l-au numit pe Vasile Ursu în funcţia de ministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor. Potrivit lui Vasile Ursu, decizia de a acorda terenul respectiv în folosinţa Partidului Comuniştilor a fost una legală. Alexandru Tănase, preşedintele Comisiei juridice pentru ordinea publică şi activitatea administraţiei publice locale, susţine însă că municipalitatea a adoptat o decizie ilegală. „Potrivit Legii privind autoritatea publică locală, înstrăinarea, concesionarea, arenda şi locaţiunea terenurilor aflate în proprietatea autorităţii locale se face doar prin licitaţie publică”, afirmă Alexandru Tănase.
De fapt, edilii locali au dat teren, iar partidul îşi construieşte sediul încălcând o hotărâre de guvern - nr. 978, din 2 septembrie 2004, prin care este pus moratoriu şi interzisă orice construcţie nouă în centrul istoric al Chişinăului, în „zonele protejate, de importanţă naţională”. Teritoriul pe care se construieşte noul sediu cuprinde această zona protejată. În plus, prin aceeaşi hotărâre de guvern, este interzisă orice construcţie în zona istorică a Chişinăului, în special, „pe terenurile aferente blocurilor locative destinate deservirii acestora (sport, odihnă, uscatul rufelor, gazoane etc.)”. Amintim că sediul comuniştilor se înalţă pe teritoriul unui teren de joacă pentru copii
, care a fost demolat. Recent, Partidul Comuniştilor a solicitat primăriei dreptul la privatizarea terenului aferent construcţiei. La una din următoarele şedinţe, Consiliul municipal urmează să supună votului iniţiativa comuniştilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu