Şi nouă, nimic

Vestea că profesorilor le va creşte salariul cu 50% prin votul unanim al deputaţilor i-a dezmorţit, pe cale de precedent, pe funcţionarii publici şi pe medici.

Acum câteva zile Varujan Vosganian scârţâia de la Finanţe că vine colapsul peste noi
dacă Parlamentul va fi mai mărinimos cu dascălii decât guvernul, care nu voia să le dea decât 7%. Presat de partid, care s-a văzut presat de PSD, acelaşi Varujan a uitat de colaps, dar, măcar deocamdată, nu şi că se pricepe la finanţe. De aici a rezultat o declaraţie făcută cam cu jumătate de gură, că ar vrea să cedeze guvernului de după alegeri, plăcerea de a-şi asuma acest acces de generozitate al Parlamentului. Adică, mai direct spus, Varujan nu vrea ca viitorul guvern să-l declare un papagal politic iresponsabil, încât să nu mai poată ieşi pe stradă după alegeri fără să fie arătat cu degetul.

Rămâne de văzut dacă nu cumva omul politic din el nu va ceda, din raţiuni electorale, cum au făcut toţi miniştrii de finanţe dinaintea lui.

În ceea ce mă priveşte, mă aştept din partea lui Varujan, care e un om de onoare în mai mare măsură decât un soldat de partid disciplinat, să se ia mai degrabă la ceartă cu premierul Tăriceanu decât să semneze ca primarul pentru aplicarea unei legi care oricum va cădea pe capul viitorului ministru de finanţe. De ochii lui Barroso, Tăriceanu declară acum că această creştere e nesustenabilă, ca şi cum ar fi uitat ce au votat liberalii săi.

Dacă Mugur Isărescu nu le-ar fi atras, ritos şi în repetate rânduri, atenţia politicienilor să nu se joace cu banii de la buget în această perioadă şi dacă n-ar fi fost şi crizuliţa asta care a pus pe butuci bănci mai vechi decât România modernă, frenezia cu care deputaţii tuturor partidelor s-au repezit să voteze creşterea cu 50% a salariilor dascălilor ar mai fi putut fi trecută pe seama ignoranţei notorii a parlamentarului român. Dar spectacolul votului prin ridicare de mână de marţi, din Cameră, sub directa supraveghere a profesorilor, la care se adaugă şi declaraţiile politice din ziua precedentă, a fost de-a dreptul înspăimântător. Această unanimitate a iresponsabilităţii provocată de PSD-ul promisiunilor de Spitalul 9 ale lui Mircea Geoană spune totul despre parlamentarul român, indiferent de culoarea sa politică. Dacă PSD le-a promis profesorilor o mărire de salariu cu 50%, peneliştii au trecut fulgerător de partea lor, mă mir chiar că n-au supralicitat, iar PD-L, prin gura lui Emil Boc, s-a grăbit să le spună că nu e deloc pentru contra acestui spor, ba chiar îl va vota din toată inima.

Deşi acelaşi infatigabil Boc acuza recent guvernul că face, să mă scuze profesorii, pomeni electorale şi părea să fie lovit de insomnie de grija Bugetului! După acest consistent succes
în Parlament al liderilor de sindicat din învăţământ, s-au dezmeticit funcţionarii publici. Bugetari pârliţi şi ei vor acelaşi tratament
salarial ca dăscălimea. Medicii au început la rândul lor să-şi facă socoteala că, în ca­litatea lor de reparatori ai sănătăţii profesorimii, nu se pot lăsa mai prejos, fără să dea impresia că le ajung atenţiile pacienţilor, date uneori cu prafurile fosforescente ale flagrantului delict.

Or, dacă parlamentarii puşi pe faceri electorale de bine cu profesorii, care - spre lauda liderilor lor de sindicat - au ştiut cum să-i prindă cu degetele în uşă, îi vor refuza pe funcţionarii publici şi pe medici, s-ar putea să-i întoarcă împotriva lor şi pe profesori, care oameni suntem, nu vor să se pună rău cu medicul
de familie şi nici cu funcţionarul de la ghişeu. La cinismul calculat al politicianului, alegătorul a învăţat să reacţioneze la fel şi, oricum, profesorii nu vor putea să voteze toate partidele ai căror deputaţi au ridicat mâna ca pionierii pentru salariile lor.