Oprescu a început vânarea de vânt

Doctorul Oprescu a raportat ieri că a „deschis” pacientul: „Am intrat în primărie, am înţeles deja această instituţie pe dinăuntru, i-am văzut disponibilităţile bugetare”. Şi ce-o să se-ntâmple, doctore? O să scape? Categoric da: „Ideea de progres pentru acest oraş nu este moartă!” Doar că s-ar putea să ne şocheze niţel cum o să se transforme.
În numai două luni, candidatul Oprescu, vorbind despre şosele suprarealiste, s-a transformat în primarul Oprescu care pregăteşte sufleteşte populaţia Bucureştilor pentru proiecte postmoderniste. Şi bine face că o pregăteşte. Are în mână un oraş nevricos după patru ani de asfaltări/betonări, veniţi după patru ani de scandal, veniţi după zece ani de hoţie neîntreruptă. O populaţie care a trecut prin toate astea trebuie luată uşor. Şi iată un exemplu de manual: „Dragii mei (...) Să nu vă mire dacă peste puţin timp veţi vedea în curtea CET-urilor elice eoliene”, ne-a avertizat ieri primarul Sorin Oprescu. Bun. Acum, că ne-aţi zis, n-o să ne mire; dar ăăă... ce vreţi să faceţi cu ele? Simplu: curent şi apă caldă. Cred că ideea i-a venit de la gluma proastă a lui Videanu. Spre deosebire de înaintaşii săi, Sorin Oprescu nu s-a aşezat pe scaunul de primar, ci pe factura încinsă a datoriilor RADET, lăsată special acolo, ca să-l ardă la popularitate. Dar – surpriză de proporţii: capcana i-a dat ocazia proaspătului primar să se remarce printr-o rezolvare (chiar şi parţială) a problemei, în doar două zile. Şi pentru că tot era încălzit, a rămas pe teren continuând să lupte pentru energie. S-a ajuns astfel la ceva „excepţional, ecologic, curat”, adică la centrale eoliene. În faţa proiectului n-ar sta decât un amănunt. Că în Bucureşti nu se ştie exact cum bate vântul şi nici nu s-a pus problema să se afle, pentru că nu bate. Iar fără o viteză minimă de 10 metri pe secundă, n-ai randament. Asta spun specialiştii, explicând de ce Capitala nici n-a fost trecută pe harta vânturilor. Primarul ştie că s-ar putea bate cu morile de vânt şi nu se sperie: „Mulţi mi-au spus că această cantitate de energie este nesemnificativă. Vreau să văd cât se produce într-o lună-două de mişcare a acestor mecanisme, din cantitatea care se produce în Bucureşti”. Oare cât ar putea să coste această curiozitate? O centrală pentru o casă costă cam 15.000 de euro. Să înmulţim cu apartamentele dintr-un bloc, dintr-un cartier?
A doua idee care i-a venit lui Sorin Oprescu pare mai pământeană, deşi „termo-valorizatoare” sună cam straniu. „Sunt nişte instalaţii post-moderne, foarte eficiente, care ard gunoi şi produc energie electrică şi apă caldă. Şi aici am fost descurajat şi mi s-a spus de către scepticii acestui oraş că Gunoiul românesc nu are calitate
!!” Scepticii oraşului, care spun că pentru combustibil-gunoi trebuie să colectezi gunoaiele diferenţiat, că nu merge să arzi moloz, varză stricată şi cărucioare de copii mici, cum se aruncă acum la grămadă în mai tot oraşul. Deci nici o problemă. Se va proceda aşa: în paralel cu proiectarea şi licitarea termo-chestiei, o campanie
de conştientizare a populaţiei va băga minţile-n cap populaţiei. Şi, nu iarna asta – ailaltă, treaba e gata şi cartierele sărace, pensionarii, „categoriile mai expuse” vor fi transformate în băieţi deştepţi din energie postmodernă.
Un lucru e clar: Oprescu ori ne face oameni, ori n-o să ne mai mire nimic.