duminică, 15 iunie 2008

Începutul lui 2008 anunţa un an bun pentru Mansour. Atacantul era fericit, se căsătorise şi era un jucător cu cotă bună în România.

Planurile i s-au năruit când a refuzat să semneze toate actele cu Dinamo şi s-a certat cu impresarii săi. Apoi nu a mai fost dorit la Poli, preşedintele Marian Iancu ignorându-l şi ironizându-l în repetate rânduri, după ce fotbalistul îl sfidase când a refuzat să se vadă faţă în faţă cu şeful clubului de pe Bega. Au urmat luni de zile în care Mansour a dat probe de joc pe la fel şi fel de echipe. S-a vorbit de Paris Saint-Germain, dar şi de grupări obscure din Africa. Mai mult, contractul cu Poli devenise un litigiu, iar jucătorul nu putea pleca liber de angajament, cum sperase. După câteva luni de incertitudini, senegalezul s-a decis să îşi reînceapă cariera tot la Timişoara. I-a cerut scuze lui Marian Iancu, a semnat un nou contract şi ieri a făcut primul antrenament alături de Poli în acest an. După şedinţa de pregătire, Mansi părea alt om. Vrea să redevină un jucător important, vrea să fie din nou „omul foarfecă” şi „naşul granzilor”. „E foarte greu pentru mine, am stat şase luni şi am alergat în stânga şi în dreapta pe la tot felul de echipe şi a trebuit să mă gândesc mereu ce fac, să rezolv toate problemele. Acum s-au rezolvat, am revenit la Poli şi în prezent contează să muncesc foarte, foarte mult, pentru că am stat mult timp fără să joc. Am pierdut mult la partea fizică. Trebuie să mă pregătesc bine şi să evoluez cât mai mult în meciuri amicale, ca să intru în formă”, s-a confesat Mansour.

Tot ce contează este că sunt aici, că vreau să dau tot şi pentru echipă, şi pentru Timişoara
Gueye Mansour, atacant Poli Timişoara

Niciun comentariu: